Deși sezonul începe de la 1 mai, iar temperaturile nu sunt încă foarte prietenoase, proprietarii de restaurante, pizzerii și baruri se grăbesc să deschidă terasele pentru a nu-și pierde clienții.
Până în prezent, la Primăria Zalău au fost depuse șapte solicitări ce vizează deschiderea teraselor situate pe domeniul public, adiacent unor spații comerciale. Semnatarii lor cer autorizație de funcționare până în 30 septembrie.
Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru 2016, a tarifelor și chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Zalău, pentru terasele cu caracter permanent, chiriașul va achita 10 la sută din chiria stabilită pentru perioada în care terasa nu funcționează, respectiv din 1 octombrie până în 1 mai. La cererea chiriașului și cu acordul proprietarului terenului, perioada de funcționare a terasei se va putea extinde și în afara intervalului 1 mai-30 septembrie, în condițiile achitării, și în această perioadă, a cuantumului chiriei intergrale, stabilite prin HCL, scrie magazinsalajean.ro.